5 lucruri esentiale inainte de antrenament
Modul în care te antrenezi este important, dar și ce faci înainte de a merge la sală, indiferent dacă vrei să slăbești sau să definești masa musculară, este la fel de important. Sunt câteva reguli ”de bun simț” care dacă sunt aplicate nu pot decât să te ducă mai aproape de obiectivele tale. Ți le spunem pe cele mai importante. Citește-le și analizează. Tu ce faci din lista celor 5?
Dacă vrei să duci antrenamentul până la capăt, e necesar să consumi, înaintea antrenamentului, alimente care să îți asigure energia necesară. Mai mulți carbohidrați, atunci când urmează să participi la un antrenament cardio și puțin mai multă proteină, atunci când intenționezi să tonifici. E important și momentul în care consumi alimentele. Cele mai multe studii au arătat că o oră jumătate sau două este perioada ideală de a consuma alimente înaintea unui antrenament. Dar asta depinde foarte mult de organismul tău. Găsește intervalul optim pentru tine.
E important, atunci când vine vorba de hidratare, să nu exagerezi. Prea multă apă consumată exact înaintea unui antrenament poate să strice mai mult decât să ajute. Consumă aproximativ o jumătate de litru de apă cu o jumătate de oră înainte de antrenament, după care menține nivelul de hidratare în funcție de cât de tare transpiri. Evită senzația de prea plin.
Timpul e scurt uneori, știm, dar e foarte important să ajungi la timp la antrenament, astfel încât să nu sari peste partea de încălzire. Primele minute ale antrenamentului duc la creșterea temperaturii corpului și vascularizarea mușchilor, inima se obișnuiește cu ritmul de lucru. Cu alte cuvinte, corpul este pregătit pentru antrenamentul propriu zis.
La starea generală de bine contribuie și echipamentul tău sportiv. Poartă exact acele haine care îți asigură libertate de mișcare și în care te simți bine. Nu vrei să te irite nimic în timpul antrenamentului, iar un tricou care te strânge nu ajută cu nimic.
Ești ceea ce gândești. Evită să intri în sala de sport cu gândul că nu vei face față antrenamentului. Fii pozitivă și încrezătoare. Privește următoarele 50 de minute ca o provocare la care o să reușești să-i faci față.
Articol redactat de Adela Cândea, instructor fitness & personal trainer LadyUP Sport.